Duminica primă după Rusalii deschide o nouă perioadă a anului liturgic în Biserică, anume

Perioada aceasta este vremea când toate Evangheliile, tot Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă la a trăi ceea ce am învăţat în urmă. Atât de multe lucruri am învăţat de la Dumnezeu în ultima vreme. Nimeni nu poate să spună că nu ştie cum trebuie să trăiască Evanghelia şi credinţa în lumea aceasta. Pentru că L-am văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos mărturisind că este Fiul lui Dumnezeu prin cuvânt şi prin faptă. L-am văzut pe Fiul lui Dumnezeu cum a iubit lumea murind pentru ea. L-am văzut pe Fiul lui Dumnezeu cum a biruit moartea prin moartea Lui şi ne-a deschis nouă cale spre cer. Am văzut pe Fiul lui Dumnezeu cum a anulat distanţa dintre noi şi Dumnezeu Tatăl, dintre pământ şi cer, atunci când, înălţându-Se cu Trupul la cer, a înălţat la cer trupul nostru. Pe noi oamenii ne-a înălţat în Trupul Lui în care ne-a adunat făcându-ne fii ai Tatălui Ceresc prin har, aşa cum El este Fiu al Tatălui după fire. Născut din veci din Tatăl, cum spunem în Crez.

L-am văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos trimiţându-L pe Duhul Sfânt, la zece zile după Înălţarea la cer. Şi am văzut lucrarea puternică a Duhului Sfânt în Ierusalim prin convertirea a mii de oameni la credinţa în Iisus Hristos. Dar nu numai că s-au convertit în credinţa lor, dar viaţa lor, faptele lor nu mai erau ca cele dinainte. Au părăsit vechea trăire. Să ne aducem aminte de scrierile Sfântului Pavel în care arată în ce grozave păcate trăiau corintenii, mai ales. Sau cei din Tesalonic. Şi din care i-a eliberat pe ei Hristos.

Şi acum, după ce am văzut cât a făcut Hristos pentru noi, iată astăzi Evanghelia (Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30) ne invită şi pe noi să mergem pe urmele Domnului. Trei lucruri deosebite ne spune Evanghelia de azi. Întâi ne învaţă să ne mărturisim credinţa în Hristos cu preţul vieţii noastre. Cel dintâi le vorbeşte copiilor. Şi spunea Mântuitorul: „Cel ce-şi iubeşte pe tatăl său ori pe mama sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine“ (Mt 10, 37). El le vorbea copiilor. Copiii trebuie să-L iubească pe Hristos măcar în măsura în care-şi iubesc părinţii, dacă nu şi mai mult. Apoi a vorbit părinţilor, să nu-şi iubească copiii mai mult decât pe El. Mărturisirea lui Hristos cere de la noi să fie El întâiul între cei iubiţi de către noi. Şi când oamenii iubesc întâi pe Hristos, atunci toate cele din jurul lor vor fi iubite, cinstite şi preţuite. Pentru că în fiecare oamenii aceştia vor vedea pe Hristos. Şi vor iubi pe semenii lor ca pe Hristos. Pentru că vor vedea în ochii lor şi-n fiinţa lor pe Hristos. Atunci sigur că nu vor mai fi duşmănii şi nici oameni care să nu vorbească unii cu alţii. Pentru că n-ai cum, iubindu-L pe Hristos, să nu-L vezi pe El în fiecare semen al tău. Şi să-l iubeşti pe fiecare semen ca pe Hristos.

Apoi al doilea lucru este lepădarea de sine. Lepădarea de pretenţiile tale. Al treilea este luarea Crucii şi urmarea lui Hristos. Apostolii ştiau că pe acestea le-au făcut. Ştiau că au lăsat pe părinţii lor. Ioan şi Iacov au lăsat pe Zevedeu, tatăl lor, şi L-au urmat pe Iisus. Odată chiar au exclamat: „Iată, noi pe toate le-am lăsat şi Ţi-am urmat Ţie. Deci nouă ce ne va fi?“ (Mt 19, 27) Ce câştigăm noi pentru cele ce le-am părăsit? Şi Mântuitorul le răspunde aşa de frumos că vor câştiga însutit de toate aici, dar mai ales dincolo, şi douăsprezece tronuri vor fi pregătite pentru ei pe care vor sta să judece pe Israel.

Mântuitorul Iisus Hristos ne spune tuturor că dacă vom pune în practică Cuvântul Evangheliei El ne va da nouă ceea ce n-am avut niciodată. El ne va oferi ceea ce n-am gândit vreodată. Ne va binecuvânta şi pe pământul acesta şi dincolo de moarte. De aceea oamenii credincioşi care au teamă de Dumnezeu iubesc pe Hristos, mărturisesc pe Dumnezeu cu credinţa şi faptele lor. Leapădă pretenţiile lor omeneşti şi-L urmează pe El cu crucea pe care El le-a dat-o. Şi viaţa unor astfel de oameni ajunge la sfinţenie. Şi Biserica se întemeiază pe astfel de oameni.

În Duminica întâi după Rusalii noi sărbătorim pe toţi Sfinţii. E duminica în care sărbătorim roadele lucrării Duhului Sfânt care sunt Sfinţii. Aceştia sunt biruitorii Bisericii. Sunt cei care moştenesc Împărăţia cerurilor.

Întotdeauna Sfinţii au avut de luptă cu gloata, cu mulţimea care nu ştia să-L mărturisească pe Hristos. Care nu ştia să se lepede de sine. Şi care nu ştia să-şi poarte crucea pe urmele Domnului. Întotdeauna Sfinţii au mers împotriva gloatei în cursul istoriei. Sfinţii au tras istoria după ei. Gloata a fost întotdeauna împotriva Istoriei, împotriva Bisericii, împotriva lui Hristos.

Când noi suntem pentru Biserică, suntem în rândul Sfinţilor sau ne aşezăm în ceata lor, trăgând după noi Istoria înainte. Când ne aşezăm împotriva Bisericii ne dăm de partea gloatei care luptă împotriva lui Hristos. Şi care a răstignit pe Hristos. E mare lucru cinstirea Sfinţilor de azi care au ajuns în rai şi către care ne rugăm mereu să mijlocească pentru noi. Rugăciunea Sfinţilor este rugăciunea lui Hristos. Pentru că Sfinţii sunt mădularele Trupului lui Hristos din cer. Sfinţii sunt aceia care şi-au regăsit locul în Trupul Domnului. Prin mijlocirea lor, de fapt Hristos mijloceşte la Tatăl. Noi ştim că este un singur rugător şi mijlocitor între oameni şi Dumnezeu: Omul Iisus Hristos. Ei bine, dar Iisus Hristos a adunat în Trupul Lui pe toţi oamenii. Şi i-a ridicat în cer pe Sfinţi, pe cei care au moştenit Împărăţia cerurilor. Şi toţi Sfinţii din Trupul Lui preamărit formează glasul lui Hristos către Dumnezeu Tatăl. Hristos Se preamăreşte în Sfinţii Lui. El glăsuieşte prin Sfinţii Săi înaintea Tatălui. De aceea când avem un Sfânt în sărbătoare am văzut că Biserica pune mult apăs pe rugăciunea aceluia către Dumnezeu pentru noi. Se spune: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Sau: Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluieşte-ne pe noi, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, mântuieşte-ne pe noi. Toate rugăciunile pe care noi le adresăm Sfinţilor de fapt le adresăm lui Hristos Care este format din totalitatea Sfinţilor în Trupul Lui preamărit. Că El, luând trup din Sfânta Fecioară Maria, a adunat în acest trup pământesc trupurile noastre ale creştinilor. Iar aceia dintre noi care reuşim, prin pocăinţa noastră, prin purtarea crucii noastre, prin evlavia noastră, prin ascultarea noastră de Biserică să-L urmăm pe Hristos în viaţa aceasta, aceia dintre noi vom putea prin moarte să ne regăsim în Trupul lui Hristos împreună cu toţi Sfinţii. Şi să ne rugăm atunci pentru cei din urma noastră, pentru cei din familiile noastre care au rămas în luptă pe pământ. Iată ce taină stă ascunsă în Duminica tuturor Sfinţilor. De aceea ne rugăm tuturor Sfinţilor să mijlocească pentru noi ca unora care au cunoscut neputinţele noastre. Ca unora care au ştiut ce înseamnă să lupţi împotriva păcatului şi să-l birui. Care au fost oameni ca şi noi şi care au pătimit aşa cum auzim la Apostolul citit în această Duminică din Evrei, capitolul 11, care au pătimit pentru Hristos tăieri de sabie, de fierăstraie, apă clocotită, smoală, noroi, răstignire, moarte martirică prin sfâşierea lor de către animalele sălbatice în arene şi sub privirile holbate ale păgânilor care simţeau plăcere să vadă sânge curgând din trupurile creştinilor. Toţi aceştia s-au adunat în trupul lui Hristos. Ei sunt Sfinţii astăzi pomeniţi, după exemplul cărora mergem mai departe în săptămâna cea urmează şi-n perioada aceasta până la Postul Paştilor, încercând să punem în lucrare ceea ce Biserica ne învaţă.

Sfintele Moaşte ale acestor bărbaţi sfinţi ne arată cum nu se poate mai vădit că trupurile Sfinţilor se adaugă Trupului lui Hristos despre care s-a spus în Scripturi că Dumnezeu nu va lăsa pe Iubitul Lui să vadă putrezirea.

Să ne rugăm Domnului şi Sfinţilor toţi să mijlocească la Tatăl Ceresc pentru mântuirea noastră acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.