Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Program pastoral
Program pastoral
Priveghere la Viișoara, în ajunul Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului
Scris de Preot Petru Roncea   
Luni, 18 Noiembrie 2019 08:16
Miercuri, 20 noiembrie 2019, cu ajutorul lui Dumnezeu, începând cu ora 17:00, vom săvârși, în biserica parohiei Viișoara, slujba privegherii - Vecernia, Litia și Utrenia - pentru Praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Doamne ajută!
 
Priveghere la Viișoara, pentru Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir
Scris de Preot Petru Roncea   
Vineri, 25 Octombrie 2019 15:01
Vineri, 25 octombrie 2019, de la ora 18:00, săvârșim, la Viișoara, slujba Privegherii pentru Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir. Să ni-i facem prieteni pe Sfinți care sunt rugători fierbinți pentru toată lumea, cinstindu-i cu stăruință la sărbătorile lor. Doamne ajută!
 
Invitație la Viișoara, pentru o priveghere de toată noaptea
Scris de Preot Petru Roncea   
Duminică, 07 Iulie 2019 19:18
Pe 12 iulie sărbătorim pe Sfântul Paisie Aghioritul și Icoana Maicii Domnului Prodromița. Invităm la Viișoara pe cei care au evlavie la această sărbătoare in seara zilei de 11 iulie 2019, joi, de la ora 22:00, pentru o noapte a Domnului petrecută slujind Vecernia, Utrenia, Ceasurile și Sfânta Liturghie, astfel încât răsăritul soarelui din ziua de 12 iulie să ne afle în Sfânta Liturghie, urmată de o agapă frățească. Doamne ajută!
 
Programul liturgic la Viișoara, în săptămâna 24-29 iunie 2019
Scris de Preot Petru Roncea   
Sâmbătă, 22 Iunie 2019 21:28

Luni, 24 iunie, ora

Citeste...
 
Programul liturgic la Viișoara, în Săptămâna Patimilor, 21-28 aprilie 2019
Scris de Preot Petru Roncea   
Vineri, 19 Aprilie 2019 22:15

Duminică, 21 aprilie, ora 19:00 – DENIE

Citeste...
 
« ÎnceputAnterior12345678910UrmătorSfârşit »

Pagina 6 din 19


Creat si gazduit de Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.