|
La troița „Sfântul Ilie”, de ziua hramului |
|
Scris de Preot Petru Roncea
|
|
Marţi, 21 Iulie 2015 11:43 |
|
Duminică, 19 iulie, curent, la ora 19:00,troița „Sfântul Prooroc Ilie” ne-a adunat pentru rugăciune și cinstire a marelui proooroc al focului, cel care pârjolește pământul când se acoperă de prea multe nelegiuiri, Ilie cel din Tesba Galaadului. Mai mulți ca de obicei, dar nu îndeajuns pentru seceta prelungită de peste Viișoara, cei prezenți am fost binecuvântați cu apa sfințită și ne-am unit glasurile cinstind pe Sfântul Ilie în armoniile Acatistului, rugând pe Dumnezeu să ne ierte păcatele și să-Și arate bunăvoința față de pământul însetat. Să fie primte ostenelile celor prezenți ca o ofrandă a dragostei noastre față de binefacerile pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra tuturor. |
|
|
Pe 2 iulie, rugăciune la bustul ștefanian din curtea Școlii din Viișoara |
|
Scris de Preot Petru Roncea
|
|
Joi, 02 Iulie 2015 21:09 |
|
Joi, 2 iulie, curent, la ora 16:00, sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare a fost marcată și la Viișoara printr-un popas duhovnicesc la bustul ștefanian din curtea Școlii din Viișoara. Împreună cu părintele Vasile Panțiru, de la biserica Răducanu din Târgu-Ocna, am oficiat sfințirea apei, apoi slujba Acatistului sfântului Voievod, totul încheindu-se cu o ectenie și un cuvânt de bucurie rostit de părintele Vasile care a participat pentru prima dată la acest eveniment organizat astfel la Viișoara. Fie ca acest popas duhovnicesc să fie un semn de smerită recunoștință adusă memoriei Sfântului Ștefan, atletul lui Hristos și apărătorul dreptei credințe. |
|
În genunchi, la troița „Sfânta Treime” de la Valea Podului |
|
Scris de Preot Petru Roncea
|
|
Marţi, 02 Iunie 2015 12:11 |
|
În după amiaza praznicului Sfintei Treimi, 1 iunie 2015, la ora 16:00, credincioșii Viișoarei au îngenuncheat în fața troiței de la Valea Podului înălțând rugăciuni stăruitoare ca Dumnezeu să reverse ploaie peste fața pământului însetat. După săvârșirea slujbei sfințirii apei și a binecuvântării celor două fântâni ce se află în imediata apropiere a troiței, plecându-ne genunchii înaintea lui Dumnezeu, ne-am recunoscut păcatele din cauza cărora Dumnezeu S-a supărat pe ținutul Viișoarei poruncind norilor să ne ocolească astfel încât animalele și pământul să sufere de lipsa apei. Nădăjduim ca lacrimile copiilor, ale văduvelor și orfanilor, ale tinerilor și bătrânilor să înduplece spre milă pe Dumnezeu și să-Și reverse peste noi toți darurile Sale.
|
|
Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns și la Viișoara |
|
Scris de Preot Petru Roncea
|
|
Duminică, 12 Aprilie 2015 09:07 |
|
Hristos a Înviat! Bucuria pascală a fost întregită și în acest an al mântuirii, 2015, de ajungerea la Vișoara a Sfintei Lumini de la Mormântul sfânt al Domnului din Ierusalim. Dăruită de Dumnezeu în după amiaza zilei de sâmbătă, 11 aprilie, curent, la ora 14:15, Sfânta Lumină a ajuns, grație mijloacelor moderne de transport, și la Viișoara, fiind purtată de preotul paroh la 9 ore de la venirea ei la Ierusalim, respectiv la ora 23:15. În biserica plină de credincioși, aflată în întuneric, ca un fulger a străbătut Lumina Sfântă așezată fiind pe Sfânta Masă întru așteptatea miezului de noapte pentru a fi dăruită credincioșilor. S-a început îndată slujba Canonului Sânbetei celei Mari, apoi la miezul nopții Lumina a risipit întunericul, întreaga biserică inundându-se de bucuria luminoasă a Învierii Domnului. În întunericul așteptării lui Mesia, atât pe pământ cât și în Șeol, Lumina a biruit întunericul iadului eliberând așteptarea neamurilor de dorul mântuirii căci ea s-a adus. Reintrarea în biserica plină de lumina slavei lui Dumnezeu, ce frumoasă icoană a deschiderii Raiului în care Hristos cel Înviat intră primul urmat de ceata celor răscumpărați purtând în mâini semnul biruinței, Lumina Învierii Domnului. Ce a urmat înlăuntrul bisericii ține de veșnicie și nu multora le-a fost dat să guste bucuria raiului mai înainte de plinirea vremii. Hristos a Înviat și boldul morții s-a frânt, Hristos a Înviat deschizând mormintele ce-nchideau un zbor frânt de lațurile gheenei. Să ne bucurăm, fraților și surorilor în Hristos, că suntem martorii revelației milostivirii divine în scumpa noastră Ortodoxie. Împăratul slavei ne-a trimis semn de iubire veșnică: bobul de Lumină sacră pe lespedea Mormântului ce L-a ținut ca pe o comoară trei zile neuitate. Fie ca această flacără de har să aprindă inimile tuturor de dorul Veșniciei. Hristos a Înviat!
|
|
Ultima actualizare în Duminică, 12 Aprilie 2015 09:35 |
|
Procesiune cu sfinte icoane la Târgu-Ocna, în Duminica Ortodoxiei |
|
Scris de Preot Petru Roncea
|
|
Duminică, 01 Martie 2015 20:16 |
|
Pe 1 martie 2015, în Duminica Ortodoxiei, potrivit tradiției deja încetățenite, la Târgu-Ocna a avut loc o procesiune
|
|
Ultima actualizare în Duminică, 01 Martie 2015 21:38 |
|
Citeste...
|
|
|
|
|
|
|
Pagina 43 din 54 |