Hristos S-a Înălțat, strigară / Apostolii privindu-L cum / avea cu trupul să dispară / pe veci din ochii lor de-acum. / Adevărat, răspuns-a ceata / cea mai aproape de noroi, / văzând cum șade Preacurata / ca o Regină-ntre eroi. / Și între Îngeri ziua primă / stătu Hristos, având temei / către Arhangheli să revină, / să Se-odihnească și la ei. / Mai-marii îngerilor cete / slăvit-au Trupul din Bosor / și-L întrebară pe-ndelete / de rănile ce nu-L mai dor. / ȘI după încă-o zi-lumină / între Arhangheli călător, / la Începătorii odihnă / află al Vieții-Ncepător. / Hristos e-Acela ce Se Nalță, / strigară și ei la Puteri, / că vine Cel ce-n foc încalță / Poporul sfintei Învieri. / Puterile duc bucuria / la ceata Domniilor, știți: / Hristos S-a Înălțat, Aliluia! / Cu toții nainte-I ieșiți! / Și credeți că Fiul Durerii / pe om în slavă-l ridică, / scăpându-l de-a gheenei mizerii / și de-a pieirii grea frică. / De aici încă o zi poposire / Stăpâniile L-au primit / să-I simtă a Lui copleșire, / să-L nalțe mai sus de zenit. / În ceata Serafică dalbă / a șaptea zi petrecură / și-a opta în juru-I o salbă / de Heruvimică prescură. / În fine și ceata a noua, / Tronurile luminoase, / L-au primit cum cade roua / pe-a pământului prinoase. / Și-n a zecea zi Îi spune / Tatălui, întâia oară: / Duhul să-L purcezi în lume, / până M-oi întoarce iară!