|
La Crucea de pe dealul Arcaciu, al șaptelea popas catehetic de peste an la Viișoara |
|
Scris de Preot Petru Roncea
|
|
Luni, 13 Septembrie 2021 21:44 |
În după amiaza Duminicii dinaintea Înălțării Sintei Cruci, 12 septembrie 2021, am urcat pe
dealul Arcaciu despre care un copil pelerin cu noi, zărind Crucea în vârful lui, a exclamat: Știu! Acesta este dealul Golgota! Pe această „golgotă” ne-am plecat la piciorul Crucii, săvârșind după rânduială sfințirea apei și, după intonarea Acatistului Sfintei Cruci, am adăugat și cateheza specială despre ce a însemnat moartea pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu. Credincioșii prezenți s-au bucurat de atmosfera superbă și de panorama deosebită a Văii Trotușului, așteptând ca duminica viitoare, în cea de după Înălțarea Sfintei Cruci, să privească de la Crucea de pe dealul Docmana orizontul mai extins și să audă ce înseamnă a-ți lua crucea și a-L urma pe Iisus Hristos. Cu binecuvântarea Arhiepiscopului nostru Ioachim, această înșiruire de popasuri catehetice de peste an conferă credincioșilor parohiei Viișoara oportunitatea unor popasuri duhovnicești de care se pot folosi, în afara slujirilor liturgice din biserică. Apăsând aici veți putea urmări și imagini de la pelerinaj.
|