|
Pelerinaj la crucea de pe Arcaciu, în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 13 septembrie 2015 |
|
Scris de Preot Petru Roncea
|
|
Duminică, 13 Septembrie 2015 17:36 |
 Adevărat Tabor al Viișoarei, dealul Arcaciu cu imensa Cruce înfiptă-n căpățâna lui, străjuiește văile dimprejur cu razele ce străpung întunericul nopții din chipul Crucii de aici, ca Moise odinioară stând cu mâinile întinse, sprijinite de Aaron și Hor, până ce poporul Israel a biruit desăvârșit oastea lui Amalec. Crucea Arcaciului privește tabăra Viișoarei în zbaterile-i zilnice cu vicleanul Amalec cel care vrea să cucerească inimile creștinilor pentru împărăția idolatrilor. Ne-am urcat pe culmea Crucii de aici în seara Duminicii dinaintea Praznicului Înălțării Sfintei Cruci să împletim cunună de busuioc pentru Crucea pe care în Vinerea Patimilor de toamnă, în chiar ziua de 14 septembrie, o vom înălța pe Golgota parohiei și la piciorul căreia ne vom pleca cu umilință sărutând-o ca pe un leac al mântuirii noastre. Vecernia și Litia Praznicului aici, pe acest pisc, le-am cântat, aducându-ne aminte de binecuvântarea încrucișată a lui Iacov dată fiilor lui Iosif, de semnul crucii peste Marea Roșie arătat de toiagul lui Moise și câte alte icoane mult grăitoare ale Vechiului Așezământ despre Cruce și despre piscul înălțării ei în chipul munților Moria, Horeb, Sinai, Carmel etc. Să fie și acest pelerinaj o aprindere de dor de Cer ca un fulger urcând pe verticala Crucii și coborând la noi ca pe o scară a Raiului.
|
|
Ultima actualizare în Luni, 14 Septembrie 2015 21:28 |