Actualităţi
Activităţi
Apariţii editoriale
Publicaţii
Act cultural la Viișoara: lansarea cărților „Cuvântări funebre” - vol. IV și „De la pământ la cer” |
Scris de preot Teofil Roncea | |
Luni, 28 Iulie 2025 10:22 | |
Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” - Viișoara a organizat, în după-amiaza duminicii din 27 iulie 2025, o lansare de carte, un act cultural devenit tradiție datorită autorului de carte religioasă, părintele Petru Roncea care,
cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a adăugat încă două cărți în rândul celorlalte publicate în ultimii 21 de ani. Prima carte lansată reprezintă al patrulea volum din seria „Cuvântări funebre” rostite cu prilejul înmormântărilor credincioșilor din Viișoara și nu numai, iar cartea „De la pământ la cer” reprezintă o „culegere de meditații asupra vieții și minunilor Sfântului Ilie Tesviteanul și un semn – specifică autorul în prefața cărții – al dragostei noastre față de Arhipăstorul nostru romașcan, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, din botez Ilie, la împlinirea unui sfert de veac, pe 1 mai 2025, de păstorire arhierească”. Subtitlul cărții, „25 de trepte cu profetul Ilie Tesviteanul”, trimite simbolic la arhieria lucrătoare cu duhul și puterea lui Ilie a Ierarhului Ioachim.
Cartea „Cuvântări funebre” a fost prezentată de părintele dr. Andrei-Silviu Neicu, de la Parohia Precista, Târgu Ocna, care a și prefațat acest al patrulea volum, iar a doua carte, „De la pământ la cer”, a fost prezentată credincioșilor prezenți la acest eveniment de către părintele dr. Daniel Nichita, de la Parohia „Sfântul Gheorghe”, Tisești, Târgu Ocna. Despre ce înseamnă o carte ca prieten pe cale a însemnat, printre alte aprecieri, și luarea de cuvânt a părintelui Ionatan Stanciu, de la Mânăstirea Măgura, Târgu Ocna, și a părintelui Elisei Roncea, de la capela „Sfânta Varvara”, din Mina Salina, Târgu Ocna. Despre personalitatea autorului, domnul general dr. Vasile Jenică Apostol, din Bârsănești, a depănat amintiri din strânsa prietenie și colaborare literară, apreciind rolul de neprețuit al cuvântului tipărit care rămâne peste veacuri mărturie a preocupărilor scriitoricești actuale.
Acest act cultural a fost moderat de parohul Viișoarei, părintele Teofil Roncea, autorul mulțumind, în final, recenzorilor pentru prezentarea cărților, doamnei Cristina Chiticaru, din Viișoara, care a transcris cuvântările funebre de pe suportul audio, părintelui protosinghel Claudiu-Constantin Panțiru, de la Schitul „Cuviosul Eftimie cel Mare”, Târgu Ocna, pentru generozitatea ajutorului oferit la tipărirea cuvântărilor funebre și prezenței la eveniment a părintelui Valentin Chircu, de la Parohia „Sfânta Maria Magdalena”, Onești, ca reprezentant al părintelui Nicolae Zaharia, Protopop de Onești. Tuturor celor prezenți la eveniment, părintele Petru Roncea le-a oferit în dar ambele cărți spre folos de mântuire.
Accesați acest link pentru fotografii.
|
|
Ultima actualizare în Luni, 28 Iulie 2025 10:25 |