Actualităţi
Activităţi
Apariţii editoriale
Publicaţii
| Doi prunci viișoreni, înveșmântați în Hristos prin Botez |
| Scris de Preot Teofil Roncea | |||
| Sâmbătă, 27 Iulie 2024 11:59 | |||
|
Biserica din Viișoara a primit sub cupola ei încă doi prunci, spre a fi încreștinați, în ajunul pomenirii Sfântului Proroc Ilie Tezviteanul, respectiv în ziua de pomenire a acestuia. Astfel, vineri, 19 iulie, pruncul Aris-Matei, fiul familiei Nicușor-Daniel și Diana-Iulia Chiticaru din Viișoara, a murit și a înviat la o nouă viață, în Hristos, prin apa sfințită a cristelniței, având ca nași pe George și Roxana Mutoiu din Slobozia-Onești, iar sâmbătă, 20 iulie, prunca Jasmina-Andreea, fiica lui Mihai și a Ana-Mariei Jugaru din Viișoara, s-a îmbrăcat și ea în Hristos prin întreita afundare înnoitoare și sfințitoare, purtată fiind în brațele credinței părintești de către nașii Vasile și Luminița Ababei din Viișoara. Maica Domnului să îi ocrotească sub al Ei Sfânt Acoperământ, iar părinților trupești și duhovnicești să le dea stropul de înțelepciune și lumina cunoștinței celor dumnezeiești spre a-și conduce fiii către porțile cerești! La mulți ani binecuvântați, Aris-Matei și Jasmina-Andreea!
|
|||
| Ultima actualizare în Sâmbătă, 27 Iulie 2024 12:10 |


