suim în Duhul, an de an,

cu Iosif din Egipt spre munţii

înrouraţi din Canaan.

 

Lăsăm smochinul gol să-şi plângă

blestemul frunzelor căzând,

că vine Mirele să-Şi strângă

Fecioarele de dor arzând.

 

Să scurgem mirul pocăinţei

ca păcătoasa din Magdal

pe sfânta treaptă-a nevoinţei,

în al vieţii tulbur val.

 

Iar Mirele Euharistic,

cu mir cinstit, vândut pe-arginţi,

ni Se oferă-ntreg şi mistic,

Sfintele Paşti între sfinţi!

 

Şi după Cina Lui de Taină,

scuipat, hulit, crucificat,

lipsit de slavă şi de haină –

da, aşa Mire ni s-a dat.