Coborând din Betsaida Galileii la Ierusalim să-și vândă peștele

Când, în sfârșit, apăru Soarele, ucenicul văzu cum atrăgătorul lui învățător i se făcu tot mai absent în priviri, dându-i a înțelege că vremea lui s-a scurtat și că e timpul să devină ucenic al Aceluia. Din ascultare, îl părăsi pentru unul mai mare decât el. Ucenicul lui Ioan deveni ucenicul lui Iisus, pârgă a colegiului apostolic ce-I va lărgi hotarele Împărăției Sale în lungul și latul pământului. Acestui ucenic pescar îi va cere Biserica peste veacuri în ultimul răsărit al Brumarului: „Ca cel dintre Apostoli mai întâi-chemat și lui Petru frate adevărat, Stăpânului tuturor, Andrei, roagă-te, pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă”. Și nouă ne cere Biserica să-l lăudăm, așa cum se cuvine să fie apreciat omul pe care vrea să-l cinstească Împăratul: „Pe grăitorul de Dumnezeu cel cu nume de bărbăție numit și cel mai întâi-chemat decât ucenicii Mântuitorului, pe fratele lui Petru să-l lăudăm, că precum de demult acestuia și nouă acum a strigat: Veniți, aflat-am pe Cel dorit.”