A doua zi după praznicul Nașterii Domnului este închinată Soborului

Primul text al Evangheliei este rânduit pentru a doua zi de Crăciun și el ne relatează un episod nu tocmai plăcut din pruncia Mântuitorului. Întruparea Mântuitorului a pus pe jar forțele demonice. Întruparea Mântuitorului, care ascundea în sine mântuirea omului, a trezit la luptă crâncenă forțele răului care, prin oameni, au încercat să nimicească, să frângă viața Pruncului născut în Betleem. Îndată ce Cuvântul lui Dumnezeu ia chip în inima noastră, îndată diavolul caută să ni-L ucidă, să ni-L fure, să ni-L nimicească.

Când Hristos Se odihnește în inima noastră, atunci El provoacă o bucurie de nedescris ființei noastre. O lumină ne înfășoară, o veselie tainică umple inima noastră, așa precum s-a întâmplat în peștera din Betleem odinioară când Hristos S-a născut. Darurile magilor prevestesc întreita slujire a Mântuitorului în viața noastră, sau, altfel spus, avându-L pe Hristos în noi, firea Lui dumnezeiască se unește cu cea omenească a noastră și ne transmite Arhieria Lui, Preoția Lui veșnică asupra păcatului, asupra morții și darul Cuvântului pe care El, ca Învățător, îl are pentru ca, prin cuvânt, să înnoiască lumea. Diavolul se trezește alarmat din prima clipă, când în viața noastră se întâmplă așa ceva. Când în noi se naște o hotărâre de schimbare a vieții, de înnoire a vieții, de a primi pe Hristos în inima noastră. Atunci trebuie să fugim din fața acestui ispititor.

Îngerul Domnului i-a spus în vis neprihănitului Iosif: Ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt. În Egipt, odinioară, s-au dus evreii, foamete fiind în țara Canaanului; Fiii lui Iacov au auzit că în Egipt este pâine. Pâinea din cer este Hristos. El S-a dus în Egipt, pentru ca să ia de la început istoria poporului evreu, ca ieșirea poporului evreu spre Canaan să-L parcurgă iarăși Hristos Pruncul împreună cu mama Sa, Sfânta Fecioara Maria, și cu Dreptul Iosif. Se duce în Egipt Pâinea cea din cer, pentru ca să binecuvânteze și să răsplătească ospeția de odinioară a egiptenilor care l-au primit pe Iosif, pe frații lui și pe Iacov patriarhul, oferindu-le cel mai bun loc din Egipt pentru turmele lor, pentru ca ei să se odihnească în pământul Goșenului. Hristos merge în Egipt pentru ca să răsplătească bucuria primirii evreilor atunci când ei s-au mutat în Egipt în număr de 70.

Irod, cel care credea că nu mai moare, a cunoscut și el moartea. Atunci îngerul Domnului i-a spus lui Iosif: Acum poți să mergi înapoi în țara ta, poți să mergi de aici, din Egipt, și să urmezi calea poporului tău. Odinioară, stâlpul de foc și norul de fum erau icoanele lui Hristos Care călăuzea poporul  spre țara făgăduinței, Canaan. Acum. Însuși Iisus Hristos este împlinirea focului de odinioară. Cele închipuite prin Hristos și-au aflat împlinirea. El merge, ducând după Sine, deși este ținut în brațe, pe Maica Sa care este icoana Bisericii. El poartă noul popor al lui Dumnezeu din Egipt spre Canaan.

Auzind că în Ierusalim domnește fiul lui Irod și știind Iosif că un om rău nu poate avea decât niște copii răi, temându-se că și Arhelau ar putea să-I urmărească Pruncul ca să-L omoare, atunci s-au hotărât ca să nu se oprească în Betleem, ci să se ducă în Galileea, să locuiască în Nazaret, acolo unde de astfel locuia Maica Domnului mai înainte de a coborî la Betleem pentru înscrierea la care au fost supuși de porunca Cezarului și unde a născut pe Iisus. S-a dus în Nazaret și acolo a locuit, ca să se împlinească cuvântul prorocilor, după cum spune Sfântul Evanghelist Matei, că Iisus Se va numi nazarinean De aceea, atunci când iudeii L-au răstignit pe Hristos pe cruce, deasupra capului au pus însemnarea: Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor, adică Iisus din Nazaret. Au pus acolo însemnarea ca toți cei care o vor citi să râdă de El, să-L batjocorească pe acest Rege răstignit, pe acest Nazarinean Care a crezut că va domni peste  Israel.

Irod, văzând că au fost înșelat de magii care nu s-au mai întors pe la Ierusalim să-i spună unde este Pruncul, a dat poruncă soldaților să omoare toți copiii de parte bărbătească de doi ani și mai mici, din Betleem și din jurul orașului. Soldații au împlinit porunca împăratului, pentru că-l știau foarte crunt. Dacă el și-a ucis copiii săi, cât de ușor îi va fi să-și omoare soldații care nu-i vor asculta porunca. Astfel au fost uciși 14.000 de prunci, un număr simbolic care înseamnă toți pruncii. Aceștia au generat un strigăt din pieptul nesupt al mamelor lor care s-a auzit la kilometri distanță, până în Rama, cum spune profetul: Țipăt în Rama s-a auzit. Rama este la nord de Ierusalim, cam la aceeași distanță la care este Betleemul în sud. La așa distanță s-a auzit țipătul mamelor care se uitau la pruncii lor fără suflare, în urma atacului nemilos al soldaților lui Irod. Acesta a fost prețul salvării Pruncului Iisus, prețul pentru care Hristos, rămânând în viață, ne-a salvat pe noi toți, umanitatea întreagă. 14.000 de prunci, adică toți oamenii, toată lumea, prin sângele Său vărsat pe cruce în care a adunat sângele care trebuia noi să-l plătim pentru păcatele noastre. Căci plata păcatului este moartea. Pentru păcatele noastre, noi ar trebui să fim uciși. Dar El a plătit păcatele noastre și în sângele Lui s-a concentrat sângele lumii întregi. De aceea am zis la început că această Evanghelie și ziua aceasta este un pic mai cutremurătoare pentru inima noastră. Dar ea ne-a adus aminte, în același timp, de faptul că noi ar fi trebuit să murim, dar S-a născut un Prunc Care a murit în locul nostru. Noi ar fi trebuit să murim, așa cum au murit cei 14.000 de prunci. Dar Hristos ne-a salvat, murind El în locul nostru și vărsându-Și sângele nevinovat ca a unui prunc, pentru ca noi să ne curățăm inima prin sângele Lui, cum spune cuvântul Sfinte Scripturi că Sângele lui Iisus ne curăță de orice păcat.

Fie ca această Evanghelie cutremurătoare pe care de astfel o vom mai auzi și în Duminica de după Nașterea Domnului, așa au rânduit Părinții Bisericii ca în două rânduri să auzim această Evanghelie, să se  întipărească adânc în inima noastră, O dată, ca și cum ai sculpta în lemn, și a doua oară, ca și cum ai întipări cu vopsea ca să se vadă de la distanță scrisul pe care l-a pecetluit pe peretele inimii, că sângele lui Iisus Hristos ne curăță de orice păcat. Prin moartea Lui, ne-a salvat pe noi din moarte. Pentru aceasta s-a dat prețul celor 14.000 de prunci în locul nostru, pentru ca Pruncul Iisus să trăiască și, la plinirea vremii, să-Ș verse sângele pe cruce pentru noi și mântuirea noastră. Amin!