Hristos S-a Înălţat, strigară

Apostolii privindu-L cum

avea cu trupul să dispară

pe veci din ochii lor de-acum.

 

Adevărat, răspuns-a ceata

cea mai aproape de noroi,

văzând cum şade Preacurata

ca o Regină-ntre eroi.

 

Şi între Îngeri ziua primă

stătu Hristos, având temei

către Arhangheli să revină,

să Se-odihnească şi la ei.

 

Mai-marii îngerilor cete

slăvit-au Trupul din Bosor

şi-L întrebară pe-ndelete

de rănile ce nu-L mai dor.

 

Şi după încă-o zi-lumină

între Arhangheli călător,

la Începătorii odihnă

află al Vieţii-Ncepător.

 

Hristos e Acela ce Se Nalţă,

strigară şi ei la Puteri,

că vine Cel ce-n foc încalţă

Poporul sfintei Învieri.

 

Puterile duc bucuria

la ceata Domniilor, ştiţi:

Hristos S-a Înălţat, Aliluia!

Cu toţii nainte-I ieşiţi!

 

Şi credeţi că Fiul Durerii

pe om în slavă-l ridică,

scăpându-l de-a gheenei mizerii

şi de a pieirii grea frică.

 

De aici încă o zi poposire

Stăpâniile L-au primit

să-I simtă a Lui copleşire,

să-L nalţe mai sus de zenit.

 

În ceata Serafică dalbă
a şaptea zi petrecură

şi a opta în juru-I o salbă

de Heruvimică prescură.

 

În fine şi ceata a noua,

Tronurile luminoase,

L-au primit cum cade roua

pe-a pământului prinoase.

 

Şi-n a zecea zi Îi spune

Tatălui, întâia oară:

Duhul să-L purcezi în lume,

până M-oi întoarce iară!