Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Activităţi speciale La Viișoara, Troița cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost sfințită în Duminica tuturor Sfinților
La Viișoara, Troița cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost sfințită în Duminica tuturor Sfinților
User Rating: / 4
PoorBest 
Written by Preot Petru Roncea   
Sunday, 26 June 2016 14:28
There are no translations available.

O nouă Troiță s-a înscris astăzi, 26 iunie 2016, în Duminica tuturor Sfinților, la Viișoara, în rândul Troița Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Viișoaraplaca comemorativă a Troiței Sfinților Apostoli, Viișoara celorlalte: Troița cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Construită de familia Vrânceanu Lucian și Mihaela în amintirea unicului fiu Paul-Vlăduț plecat din această lume într-un dramatic accident, la vârsta de 22 de ani, Troița cheamă la rugăciune pe toți cei care, în partea sudică a parohiei, vor trece de acum prin dreptul ei. Locul însuși pe care a fost construită această Troiță, la marginea dinspre stradă a proprietății familiei, a fost oferit de aceasta lui Dumnezeu, Troița înseși devenind un punct de legătură dintre pământ și cer, o oază în care te poți întâlni cu Dumnezeu în rugăciune, un loc ce-ți aduce aminte de biserica parohiei și de grija de suflet. Miercuri, 29 iunie, curent, la ora 18:00, va avea loc primul popas duhovnicesc la hramul acestei Troițe când întreg cerul se va restrânge și odihni în acest loc consacrat Raiului pe pământ. Spre mângâierea familiei Lucian și Mihaela Vrânceanu care, prin credință, va îmbrățișa în taina Cuvântului pe fiul plecat la Domnul și spre unitatea parohiei în jurul lui Hristos cel însoțit de măriții Apostoli Petru și Pavel și de toți sfinții și îngerii Lui. Sfințirea Troiței „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Vișoara, 26 iunie 2016, credincioși prezenți la sfințirea TroițeiSfințirea Troiței „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Vișoara, 26 iunie 2016, cuvânt de folosSfințirea Troiței „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Vișoara, 26 iunie 2016, cuvânt de folos, pr. paroh Petru RonceaSfințirea Troiței „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Vișoara, 26 iunie 2016, familia ctitor Vrânceanu Lucian și Mihaela cu părinții Dumitrache și Tudora VrânceanuSfințirea Troiței „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Vișoara, 26 iunie 2016, mulțimea credincioșilor prezențiSfințirea Troiței „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Vișoara, 26 iunie 2016, sfințirea cu aghiasmă de pr. Cătălin IlieSfințirea Troiței „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Vișoara, 26 iunie 2016, citirea rugăciunii de sfințireSfințirea Troiței „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Vișoara, 26 iunie 2016, sfințirea cu aghiasmă de pr Petru RonceaSfințirea Troiței „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Vișoara, 26 iunie 2016, soborul de preoți

 

Last Updated on Sunday, 26 June 2016 17:13
 


Powered by Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.