Parohia ortodoxa Viisoara

Apariţii editoriale

Publicaţii

Română (România)English (United Kingdom)
Acasă Activităţi speciale Am sărutat mâna dreaptă a Sfântului Nicolae
Am sărutat mâna dreaptă a Sfântului Nicolae
User Rating: / 3
PoorBest 
Written by Preot Petru Roncea   
Friday, 16 September 2016 19:11
There are no translations available.

Marele Ierarh al Mirelor Lichiei, slăvitul între sfinți Nicolae ne-a mângâiat cu dreaptaSfintele Moaște: Mâna dreaptă a Sfântului Nicolae

 sa meleagurile trotușene la început de an școlar 2016-2017, poposind pentru o noapte și la biserica „Sfântul Nicolae” din Onești. Marele odor al bisericii „Sfântul Gheorghe Vechi” din București, aflat aici prin grija marelui voievod Mihai Viteazul, prin urmare de peste patru secole, mâna dreaptă a Sfântului Nicolae a fost sărutată cu evlavie de marii oameni ai poporului nostru, între care Sfântul Constantin Brâncoveanu este unul, și, iată, acum, de contemporanii și concetățenii noștri care s-au învrednicit a fi părtași popasului acestor Sfinte Moaște în biserica oneșteană. În seara zilei de luni, 12 septembrie 2016, în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, au fost întâmpinate Sfintele Moaște ale Sfântului Nicolae și așezate spre închinare până a doua zi în biserică. După rugăciunile de binecuvântare a noului an școlar și împărțirea de daruri de la Sfântul Nicolae tuturor elevilor prezenți, s-au perindat credincioșii la închinare în armonia necontenitei rugăciuni de toată noaptea. Ne-am rugat și noi Sfântului Nicolae pentru credincioșii din Viișoara care-l au și ei ca ocrotitor pe acest mare prieten al copiilor, împletind jertfa rugăciunii noastre cu celelalte aduse ca ofrandă Sfântului nostru purtător de grijă. Sfinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!închinare la Sfintele Moaște ale Sfântului NicolaeCitirea Psaltirii la Sfintele Moaște ale Sfântului Nicolaerugaciune pentru viișoreni la Sfintele Moaște ale Sfântului Nicolae
Last Updated on Friday, 16 September 2016 19:49
 


Powered by Nometra WebDesign and Hosting. XHTML and CSS.