|
Pelerinaj la Crucea de pe Arcaciu, 10 septembrie 2017 |
|
Written by Preot Petru Roncea
|
|
Sunday, 10 September 2017 22:22 |
|
There are no translations available. În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci,10 septembrie 2017,
câțiva credincioși temerari ai Viișoarei au urcat pe vârful Arcaciului să-și plece genunchii la Crucea ce străjuiește de acolo Valea Trotușului, de la Măgura Ocnei până după Onești, și plaiurile dinspre nord cu dealul Coșna până pe crestele îndepărtate ale Oituzului. S-a săvârșit slujba sfințirii apei și Acatistul Sfintei Cruci cu rugăciunile îndătinate pentru binele și mântuirea tuturor. Au fost apreciate eforturile financiare și fizice făcute la ridicarea acestei Cruci imense care atrage privirile multor mii de călători ce zăresc Crucea Domnului, mai ales noaptea, spânzurând între pământ și cer în arcul de lumină ce-i arată forma maiestuoasă pe cer. Fie ca rugăciunile tuturor acestor privitori să fie adăugate ca răsplată veșnică celor care au jertfit ceva întru arătarea Crucii Domnului pe această culme a Arcaciului, dar și pentru toți ctitorii de biserici și locașuri sfinte care sunt locuri prielnice peste veacuri pentru gânduri înălțate către Tronul Preasfintei Treimi. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în Duminica următoare, cea de după Înălțarea Sfintei Cruci, vom face pelerinaj la Crucea de pe dealul Docmana. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
|
|
Last Updated on Sunday, 10 September 2017 22:43 |