|
Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns și la Viișoara |
|
Written by Preot Petru Roncea
|
|
Sunday, 12 April 2015 09:07 |
|
There are no translations available.
Hristos a Înviat! Bucuria pascală a fost întregită și în acest an al mântuirii, 2015, de ajungerea la Vișoara a Sfintei Lumini de la Mormântul sfânt al Domnului din Ierusalim. Dăruită de Dumnezeu în după amiaza zilei de sâmbătă, 11 aprilie, curent, la ora 14:15, Sfânta Lumină a ajuns, grație mijloacelor moderne de transport, și la Viișoara, fiind purtată de preotul paroh la 9 ore de la venirea ei la Ierusalim, respectiv la ora 23:15. În biserica plină de credincioși, aflată în întuneric, ca un fulger a străbătut Lumina Sfântă așezată fiind pe Sfânta Masă întru așteptatea miezului de noapte pentru a fi dăruită credincioșilor. S-a început îndată slujba Canonului Sânbetei celei Mari, apoi la miezul nopții Lumina a risipit întunericul, întreaga biserică inundându-se de bucuria luminoasă a Învierii Domnului. În întunericul așteptării lui Mesia, atât pe pământ cât și în Șeol, Lumina a biruit întunericul iadului eliberând așteptarea neamurilor de dorul mântuirii căci ea s-a adus. Reintrarea în biserica plină de lumina slavei lui Dumnezeu, ce frumoasă icoană a deschiderii Raiului în care Hristos cel Înviat intră primul urmat de ceata celor răscumpărați purtând în mâini semnul biruinței, Lumina Învierii Domnului. Ce a urmat înlăuntrul bisericii ține de veșnicie și nu multora le-a fost dat să guste bucuria raiului mai înainte de plinirea vremii. Hristos a Înviat și boldul morții s-a frânt, Hristos a Înviat deschizând mormintele ce-nchideau un zbor frânt de lațurile gheenei. Să ne bucurăm, fraților și surorilor în Hristos, că suntem martorii revelației milostivirii divine în scumpa noastră Ortodoxie. Împăratul slavei ne-a trimis semn de iubire veșnică: bobul de Lumină sacră pe lespedea Mormântului ce L-a ținut ca pe o comoară trei zile neuitate. Fie ca această flacără de har să aprindă inimile tuturor de dorul Veșniciei. Hristos a Înviat!
|
|
Last Updated on Sunday, 12 April 2015 09:35 |
|
|
Procesiune cu sfinte icoane la Târgu-Ocna, în Duminica Ortodoxiei |
|
Written by Preot Petru Roncea
|
|
Sunday, 01 March 2015 20:16 |
|
There are no translations available.
Pe 1 martie 2015, în Duminica Ortodoxiei, potrivit tradiției deja încetățenite, la Târgu-Ocna a avut loc o procesiune
|
|
Last Updated on Sunday, 01 March 2015 21:38 |
|
Read more...
|
|
Ultima Sfântă Liturghie la Viișoara, în anul 2014, împreună cu părintele profesor dr. Vasile Mihoc |
|
Written by Preot Petru Roncea
|
|
Monday, 29 December 2014 21:21 |
|
There are no translations available.
O mare surpriză, dar și o aleasă binecuvântare a trimis Dumnezeu la sfârșit de an 2014 Viișoarei: Sfânta Liturghie din duminica de după Nașterea Domnului am slujit-o împreună cu profesorul de Noul Testament de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, părintele profesor Dr. Vasile Mihoc.   Pelerin în toată lumea și cunoscut pe toate meridianele pământului, iată-l prezent, prin ppronie dumnezeiască, și în biserica noastră, aducând prin prezența Sfinției Sale parcă întreg pământul și Cerul la noi. Să ne facem timp și să citim pe îndelete cuvântul rostit către cei prezenți în biserică, în cadrul Sfintei Liturghii și pe care-l redăm, integral, în continuare:
Evanghelia de astăzi ne spune că Hristos e prigonit chiar din momentul în care Se naște, pentru că diavolul voia să nimicească lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu. Diavolul găsește întotdeauna agenți prin care să lucreze, așa cum s-a întâmplat în toată istoria lumii și în toată istoria Bisericii. Am pomenit ieri pe Sfântul Arhidiacon Stefan, întâiul mucenic, cel care a inaugurat o lungă și nesfârșită serie de oameni, de credincioși care au fost omorâți pentru că sunt creștini
|
|
Last Updated on Monday, 29 December 2014 22:03 |
|
Read more...
|
|
Eveniment comemorativ la Viișoara: 7 ani de la dispariția fulgerătoare a părintelui Costică Barna |
|
Written by Preot Petru Roncea
|
|
Friday, 21 November 2014 18:12 |
|
There are no translations available. Pe 17 noiembrie 2007, un trăznet ca din senin a cutremurat
|
|
Read more...
|
|
Înaltpreasfințitul nostru Eftimie Luca a plecat la cele veșnice |
|
Written by Preot Petru Roncea
|
|
Tuesday, 04 November 2014 15:34 |
|
There are no translations available.
După peste optzeci de ani în slujba Bisericii, IPS Eftimie Luca, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a trecut la cele veșnice azi, 4 noiembrie 2014, la ora 12:00. Mai avea cinci zile și împlinea 100 de ani, dar Dumnezeu a voit ca la ceasul al doisprezecelea din ziua cinstirii Sfântului Cuvios Ioanichie cel Mare să-l cheme Acasă. Darul preoției prin mâinile lui l-au primit nenumărați preoți care-l poartă acum în rugăciune către Dumnezeu. Ne rugăm și noi, cu recunoștință pentru același dar primit cu douăzeci de ani în urmă, ca Dumnezeu să-l primească în ceata bunilor ierarhi care au păstorit Biserica Fiului Său. Cu nădejde în înviere, sărutăm Dreapta Arhiepiscopului nostru pentru revederea de Dincolo. Dumnezeu să-l ierte! |
|
|
|
|
|
|
Page 44 of 54 |