Actualităţi
Activităţi
Apariţii editoriale
Publicaţii
Multimedia Cinstind Praznicul Nașterii Maicii Domnului, cinstire Fiului ei aducem
| Cinstind Praznicul Nașterii Maicii Domnului, cinstire Fiului ei aducem |
| Written by Preot Petru Roncea | |||
| Monday, 07 September 2015 23:01 | |||
|
There are no translations available. Praznicul dintâi al anului bisericesc, Nașterea Maicii Domnului, ne adună în casa drepților și dumnezeieștilor părinți Ioachim și Ana care, deși înaintați în vârstă, totuși au cerut lui Dumnezeu să ridice ocara de peste casa lor, ocară care însemna nu atât lipsa copiilor cât, mai ales, prin lipsa copiilor, pierderea șansei ca cineva din familia lor să ajungă vremea lui Mesia. În Vechiul Testament era o mare dorință de a avea urmași, pentru că așteptarea febrilă a lui Mesia îi făcea pe oameni să dorească să fie chiar ei înșiși martori ai evenimentului prezis de profeți și așteptat atât de mult de toată lumea. Pe măsură ce îmbătrâneau, să gândeau însă: Se vede că nu suntem noi vrednici să fim martori ai acestui eveniment cosmic al mântuirii, dar poate cineva din familia noastră, din copiii noștri va fi vrednic să fie contemporan cu el. Și adormeau cu speranța că poate copiii lor vor fi aceia care să fie părtași vederii lui Mesia. De aceea cei sterpi știau că sunt sub ocară, întâi pentru faptul că nu puteau veni la altar cu darul lor înaintea altora, ci numai la urmă, când terminau toți cei binecuvântați, și al doilea, pentru că nu puteau să moară împăcați că cineva din coapsele lor, un urmaș va putea să apuce vremea lui Mesia. Odinioară, Ana, mama profetului Samuel, s-a rugat foarte mult lui Dumnezeu ca să-i dea rod pântecelui, atunci când Eli, preotul, văzându-o în Casa Domnului rugându-se, numai buzele mișcându-le, a crezut că este amețită de băutură și i-a zis: Până când vei sta acolo? Ea a răspuns: Domnul meu, sunt o femeie amărâtă! Mă rog lui Dumnezeu ca să-mi dea copii! Și Dumnezeu i l-a dat pe Samuel profetul. Și iată că acum drepții Ioachim și Ana au aceeași remușcare și, rugându-se stăruitor, Dumnezeu le-a oferit-o pe aceea care a fost ofranda pământului, așteptarea neamurilor, împlinirea protoevangheliei pe care Dumnezeu a rostit-o după ce l-a izgonit pe Adam din Rai, anume că sămânța femeii va zdrobi capul șarpelui. Femeia așteptată de omenire a cărei sămânță să zdrobească capul șarpelui diavol, acela care a ispitit-o pe Eva în Eden odinioară, s-a născut acum în familia drepților Ioachim și Ana. De obicei, în Vechiul Testament, la orice rugăciune săvârșită pentru primirea unui copil, Dumnezeu dădea un băiat ca simbol sau icoană a lui Mesia. Acum, acestei familii Dumnezeu i-a oferit o fată. Și ei nu s-au nemulțumit zicând: A, voiam un băiat! Ci au primit-o simțind că prin venirea ei în lumea aceasta vremea lui Mesia s-a apropiat. Și dacă ei, bătrâni fiind, nu vor vedea vremea Lui, au crezut că fiica lor va fi aceea care va vedea pe Mesia. Dar Dumnezeu le-a dat mai mult. I-a dat ei șansa nu numai să-l vadă, ci să-L și poarte în pântecele ei, să-L alăpteze pe Mesia, să-L îmbrace pe Cel care îmbracă lumea cu flori și Universul l-a înfrumusețat cu stele, lună și soare. Ea să aibă grijă de Creatorul Universului. De aceea Maica Domnului, având acest Har deosebit de mare, a fost și este cântată de Biserică, adică de noi, credincioșii. O venerăm în mod deosebit pentru că prin ea ne-a venit mântuirea. Evanghelia Praznicului (Luca 10, 38-42; 11, 27-28) ne prezintă o femeie care n-a mai putut rezista tăcerii și a strigat în mijlocul poporului către Mântuitorul: Fericit este pântecele care Te-a purtat și sânii la care ai supt! Era o cântare de cinstire a Maicii Domnului la care Hristos a zis: Așa este! Că dacă n-ar fi fost ea, Fecioara neprihănită, cristelnița marelui împărat, cuibul vulturului ceresc, rugul cel nears de pe Sinai, lână cea înrourată a lui Ghedeon, scara cea înaripată a lui Iacov care se sprijinea pe porțile Raiului, Eu n-aș fi venit la voi. Apostolul citit la Liturghia Praznicului Nașterii Maicii Domnului (Filipeni 2, 5-11) ne vorbește despre numele cel unic în care avem mântuirea, cel al lui Iisus Hristos. Dar Acesta S-a întrupat, n-a socotit o pierdere a se micșora pe Sine, a lăsa slava cerească și a Se arăta om ca și noi, ba, mai mult, cel mai batjocorit dintre oameni și până la urmă răstignit pe cruce. O, nu L-am fi avut pe El întrupat dacă nu ar fi dat pământul acest rod, pe Maica Domnului. Și a trebuit să aștepte omenirea mii de ani de la căderea Evei în păcat până la nașterea noii Eve, Sfânta Fecioară Maria. Căci ea trebuia să fie Maica lui Hristos. Că îndumnezeirea primilor oameni, Adam și Eva, nu se putea face altfel decât întrupându-Se Fiul lui Dumnezeu. Că din veci a fost acest plan în rațiunea Sfintei Treimi ca Fiul lui Dumnezeu să Se întrupeze, să ia firea omenească și, îndumnezeind-o, să-i facă pe oameni nemuritori. Dar pentru că Adam și Eva au căzut în păcat, neascultând de Dumnezeu și călcând porunca postului, a trebuit să treacă veacuri întregi până când omenirea să fie capabilă, după multă suferință și plată a păcatului, să ofere un nou rod din coasta ei, o nouă Evă preanevinovată și aceasta e fost fiica lui Ioachim și a Anei, Acesteia Dumnezeu i-a făcut cererea, prin arhanghelul Gavriil, ca să fie Maică a Fiului Său. Acceptând Vestea cea Bună, ea a primit în pântece să Se zămislească Iisus Hristos, mântuirea tuturor oamenilor. Se cuvine dar să cinstim cu toată evlavia pe Maica Domnului, știind că, de cântăm un imn Maicii Domnului, imnul se înalță la Fiul ei Care Se bucură nespus de evlavia noastră. Și-I mulțumim lui Dumnezeu că suntem creștini în Biserica Ortodoxă care aduce slavă lui Hristos și prin cinstirea Maicii Lui. Că pe un om mare îl cinstești în multe feluri, dar când îi prețuiești părinții, când cinstești mama care a adus pe lume un astfel de om, cu atât mai măreață este cinstirea pe care i-o aduci fiului ei. Cu Nașterea Maicii Domnului Biserica ne pune la îndemână o și mai accesibilă cale de cinstire a Fiului lui Dumnezeu. „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu..."
|