Actualităţi
Activităţi
Apariţii editoriale
Publicaţii
| Popas duhovnicesc la troița Sfinților Arhangheli, în parohia Viișoara |
| Written by Preot Petru Roncea | |||
| Friday, 09 November 2018 07:51 | |||
|
There are no translations available. Al optulea popas duhovnicesc de peste an și ultimul înaintea serbării hramului parohiei Viișoara, de la Sfântul Ierarh Nicolae, a avut loc la troița închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și tuturor puterilor cerești, în după amiaza zilei de 8 noiembrie 2018.
La al nouălea ceas din zi și-ntr-o atmosferă superbă de toamnă târzie, credincioșii prezenți s-au împărtășit de darul apei sfințite și au cinstit în imnuri de Acatist pe ocrotitorii acestei troițe așezată la intrarea în parohie dinspre Târgu-Ocna ca un străjer care întâmpină pe cei care sosesc și îmbrățișează pe cei care pleacă, trezind în fiecare aducerea aminte de Dumnezeu. Prezența providențială la acest eveniment spiritual a părintelui Ilie Cătălin, de la parohia Cerdac, dimpreună cu distinsul profesor Dan Sandu, de la Berzunți, aflați într-un periplu cultural la Viișoara, a încununat prin rostiri emoționante sărbătoarea hramului acestei troițe viișorene, preambul al celui de peste an al parohiei din 6 decembrie.  Â
|


