|
Evenimente la Centenar în parohia Viișoara: lansare de carte și sfințire de steag |
|
Written by Preot Petru Roncea
|
|
Saturday, 24 November 2018 19:10 |
|
There are no translations available. Joi, 29 noiembrie 2018, Parohia Viișoara își va așeza amprenta peste evantaiul evenimentelor
legate de Anul Centenar prin două activități culturale de excepție. După săvârșirea Sfintei Liturghii și parastasul pentru făuritorii Unirii (intre ora 8:00-10:00), la ora 10:00 va avea loc lansarea cărții „Cuvântări funebre”, volumul II, autor, preot Petru Roncea, carte ce cuprinde cuvântările de la înmormântarea a 50 credincioși din Viișoara în perioada anilor 2010-2018.În continuare, se va sfinți un drapel tricolor care va fi arborat în proximitatea monumentelor eroilor din cele două Războaie Mondiale aflate la poarta bisericii. Toți credincioșii prezenți la eveniment vor primi în dar de Centenar o carte spre amintire și veșnică pomenire a acelor plecați din această lume.Â
|