Actualităţi
Activităţi
Apariţii editoriale
Publicaţii
| Ne vorbește Sfântul Voievod Ștefan, la bustul său din Viișoara |
| Written by preot Teofil Roncea | |||
| Sunday, 06 July 2025 12:36 | |||
|
There are no translations available. Miercuri, 2 iulie, după frumoasa tradiție viișoreană, în ziua pomenirii Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, s-a săvârșit slujba Sfințirii Apei și Acatistul acestui apărător nefricat al credinței și patriei străbune, lângă bustul său ridicat în curtea Școlii satului Viișoara. Cu acest prilej, cei prezenți și-au reîmprospătat cuvântul-testament al Mărețului Voievod: „Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu este a voastră, ci a urmaşilor noștri și-a urmaților urmaşilor noştri în veacul vecilor!”, aducându-i cinstire și recunoștință Sfântului iubitor și jertfitor pe care neamul nostru l-a oferit ca ofrandă curată Cerului, conștientizând, totodată, că păstrarea și apărarea gliei transcede în plan duhovnicesc, la dreapta credință moștenită ce trebuie păzită, lucrată și predată urmașilor ca testament mântuitor. Bucură-te, Sfinte Ștefane! Apăsați aici pentru câteva forografii suprinse la acest eveniment duhovnicesc.
|
|||
| Last Updated on Monday, 28 July 2025 10:45 |


