Actualităţi
Activităţi
Apariţii editoriale
Publicaţii
| Debutul Concursului Național Catehetic în Parohia Viișoara |
| Written by preot Teofil Roncea | |||
| Monday, 23 February 2026 12:36 | |||
|
There are no translations available. În cadrul Parohiei Viișoara, din Protopopiatul Onești, grupul catehetic de copii și tineri înscriși pentru ediția a 18-a a Concursului Național Catehetic, dedicat anul acesta familiei creștine, s-a constituit sub oblăduirea Sfinților Ioachim și Ana, grupul copiilor purtând astfel numele „Dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana – familia care naște Biserica”. Prin urmare, se cuvenea a cere binecuvântarea sfinților pentru a purcede în această călătorie catehetică în a descoperi și aprofunda frumusețea și valoarea credinței în sânul familiei, fapt pentru care, prin grija conducerii Școlii Gimnaziale Târgu Trotuș, grupul de copii și tineri viișoreni a plecat într-un mic pelerinaj pe valea Bistriței, în ziua de sâmbătă, 21 februarie, la ctitoria Mărețului Vodă al Moldovei Alexandru cel Bun: Sfânta Mănăstire Bistrița. Primiți cu brațele deschise și iubitoare ale părintelui protosinghel Vasile Nica, acesta le-a oferit copiilor și tinerilor o incursiune în istoria minunată a mănăstirii, pecetluită de dragostea și purtarea de grijă a celor ce și-au pus asupra ei amprenta ctitoricească: domnitorii Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș și Alexandru Lăpușneanu. De asemenea, au fost înfățișate minunile și istoria odorului străbun al mănăstirii, Icoana Sfintei Ana, mai ales purtarea ei de grijă pentru poporul creștin aflat în nevoie și strâmtorare. În continuare, copiilor și tinerilor le-a fost așezat pe inimă un cuvânt de învățătură din partea părintelui protosinghel în ceea ce privește familia drepților Ioachim și Ana, ca model al familiei desăvârșite și ocrotitori ai familiei creștine. Grupul a pornit apoi spre Mănăstirea Pângărați, unde, închinându-se în biserica cea nouă cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh” și „Duminica Sfinților Români”, au învățat cum trebuie să fie viețuirea omului pe pământ, și în familie, și în societate, așa cum afirmă unul din marii duhovnici zugrăviți pe pereții acestei minunate biserici, Părintele Ioanichie Bălan: „Creștinul bun este jumătate om, jumătate înger”. Pelerinajul acesta pe urmele sfinților pe valea Bistriței a continuat, a după-amiaza zilei următoare, duminică, 22 februarie, cu prima cateheză din cadrul acestui Concurs, activitate ce a avut loc în adâncurile pământului, în Mina Salina din Târgu Ocna, prin grija și dragostea conducerii acestei Sucursale. Ajunși în biserica subterană închinată Sfintei Mucenice Varvara și Sfintei Cuvioase Paraschevi din Roma, copiilor și tinerilor le-a fost prezentat Proiectul la nivel Național al acestui Concurs Catehetic, care, la nivel local, în Parohia Viișoara, se desfășoară în perioada 21 februarie – 4 aprilie 2026. În continuare, părintele Elisei Roncea, slujitorul acestui sfânt locaș subteran, a susținut prima cateheză din cadrul Concursului, cateheză cu titlul „Porunca a 5-a din Decalog – cinstirea părinților”. Mulțumind conducerii Școlii Gimnaziale Târgu Trotuș, în persoana domnului director Lucaci Daniel-Lucian, și conducerii Sucursalei Salina Târgu Ocna, în persoana doamnei director Talabă Mirela, pentru buna colaborare și susținerea privind transportul grupului catehetic pe valea Bistriței, respectiv în adâncul Minei Salina, rugăm pe Bunul Dumnezeu și pe ocrotitorii noștri, Sfinții și Drepții Ioachim și Ana, să ne ajute să străbatem cu folos mântuitor această cale de cunoaștere și înnoire în cadrul Concursului Național Catehetic.
Aici puteți vizualiza fotografii surprinse la aceste activități.
|
|||
| Last Updated on Monday, 23 February 2026 15:55 |


