Sărbătorile închinate Mântuitorului sunt cunoscute ca fiind praznice împărătești și sunt așteptate

După opt zile, Biserica cinstește un alt praznic împărătesc. Puțini îl mai știu. Poate, pentru că este cel mai smerit Praznic al Bisericii și care ne învață cel mai mult smerenia. Poporul știe mai bine că acum cinstim pe Sfântul Vasile cel Mare. Și aici este taina smereniei lui Hristos! Acoperindu-Se de cea mai dumnezeiască smerenie, Se bucură că poate fi cinstit omul credincios care a reușit să se ridice la treapta sfințeniei, lăsând ca strălucirea Sa să fie făcută nu în mod direct, ci prin omul pentru care S-a întrupat. Și cred că Domnul Se bucură dacă reușim să cinstim cu evlavie pe Sfântul Vasile, știind cât de greu ne este să înțelegem actul smereniei Sale celei mai dumnezeiești, când acceptă să fie privit ca orice om, cu tot păcatul, dându-I-Se un nume pământesc și fiind tăiat împrejur ca un om.

Pentru acest act al coborârii mai jos cu o treaptă decât a fost la Nașterea Sa, poporul n-a mai putut să compună nimic. Pentru Tăierea împrejur a Domnului nu avem cântări de slavă sau de umilință altele decât imnologia Bisericii ne-a lăsat și care nu trec cu vederea suprema smerenie a Creatorului: „Nu S-a rușinat Preabunul Dumnezeu a Se tăia împrejur cu trupească tăiere; ci S-a dat pe Sine chip și pildă tuturor, spre mântuire…” Cu sângele tăierii împrejur a opta zi de la Naștere, Hristos ne-a scris ziua veșniciei, al optulea veac pentru care ne cere și nouă tăierea împrejur a patimilor sufletești, ceea ce înseamnă suferință. Sfântul Pavel, în Apostolul acestui praznic atât de necunoscut, de la Coloseni 2, 8-12, aduce cuvântul despre botez ca fiind actul personal al fiecăruia dintre noi prin care ne facem părtași tăierii împrejur a lui Hristos: „În El ați fost tăiați împrejur, cu tăiere împrejur nu făcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos.” (Col 2, 11). Cu adevărat, tăierea împrejur care se lucrează în Botez nu „este făcută de mână”, ci Duhul Sfânt o lucrează. Și această tăiere duhovnicească se face, nu tăind o parte din păcate, ci pe toate. De aceea, poate e atât de necunoscut acest Praznic din prima zi a lui ianuarie, căci el ascunde Taina cea mare a Botezului despre care Sfântul Pavel nu ezită să amintească la finalul Apostolului: „Îngropați fiind cu El prin botez, cu El ați și înviat prin credința în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morți (v. 12). Ceea ce înseamnă că Taina Botezului, care este „dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos”, înseamnă moarte și înviere – nu doar moarte și altă dată înviere - și asta o înțelegem la Praznicul luminos și arhicunoscut al Botezului Domnului.

Odinioară, Israelul cel după trup n-a cunoscut harul celei de a opta zi care exprimă ideea înnoirii, a învierii! „Ziua a opta poartă chipul veacului ce va să fie…, că de aceea Te-ai tăiat la trup împrejur, după Lege”, spune o cântare a Canonului acestui Praznic smerit. O, să nu fie pentru noul Israel necunoașterea harului Botezului pricina necinstirii cum se cuvine a smereniei celei mai profunde a lui Hristos.