În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, cuvintele Sfintei Evanghelii de la

Noi avem ocazia în timpul vieții prin ochii noștri, prin urechile noastre, prin gura noastră, prin pipăitul nostru, prin toate mădularele trupului să transmitem acelorași mădulare ale sufletului toată informația, toată revelația cuvântului lui Dumnezeu, toată prezența dumnezeirii care este în jurul nostru. Sufletul are o mare importanță pentru veșnicia noastră. Noi suntem conștienți că venim la biserică și credem în Iisus Hristos în vederea vieții de dincolo de moarte, căci dorim să moștenim Raiul și Împărăția Veșnică a bucuriei dumnezeiești cu sufletul nostru. Iar după ce va fi a doua înviere, cea de obște, când, după cum spunem în crez: „aștept învierea morților”, vor ieși din morminte trupurile noastre înviate, așa cum a ieșit trupul lui Hristos din mormânt. Atunci, sufletul nostru va reveni în trup și va ieși afară trupul din mormânt într-un mod spiritual, duhovnicesc, nestricând pecețile mormântului. Așa precum a ieșit trupul lui Hristos la înviere din mormânt, așa va fi și învierea noastră, iar sufletul nostru se va reuni, va retransmite însușirile sale trupului, oferindu-i dumnezeirea lui, starea lui cerească. Astfel, trupurile noastre vor fi altfel, altele la înviere. Și dacă în timpul vieții pământești noi am ascultat și ne-am hrănit sufletul cu cuvântul lui Dumnezeu, atunci, la înviere, acesta va transmite trupului nostru ceea ce noi i-am oferit în timpul vieții și vom moșteni cu Hristos viața veșnică.

Mântuitorul spune în Evanghelia de astăzi: ce îi folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă își pierde sufletul său? Ce înseamnă a-ți pierde sufletul, a-l lăsa flămând de Hristos, a-l lăsa însetat după apa cea vie, a-l lăsa gol, dezbrăcat, sărac și străin și nebăgându-L în seamă? Ce ar putea omul să dea în schimb pentru sufletul său în ceasul morții? Nimic! Lumea întreagă dacă ai câștiga-o, nu poți să plătești, nu poți să câștigi sufletul pe care l-ai pierdut. De aceea Mântuitorul în Evanghelie ne dă soluția câștigării vieții veșnice, câștigării sufletului pentru mântuire, zicând în Duminica de după înălțarea Sfintei Cruci: dacă voiește cineva să vină după Mine... A-L urma pe Hristos înseamnă a-ți salva sufletul. A-ți mântui sufletul înseamnă a fi următor de Hristos. Omul care-L înjură pe Hristos, acela nu-L urmează pe Hristos, prin urmare el nu este creștin. Omul care desfrânează, omul care păcătuiește în orice fel, el luptă împotriva lui Hristos, nu-L urmează pe Hristos. De aceea, când venim la Sfânta Liturghie venim ca pentru prima dată în viață, cu conștiința că avem nevoie să-I spunem lui Hristos că L-am supărat, că L-am întristat cu păcatele noastre și-L rugăm să ni le ierte luându-le asupra Sa și murind pentru ele pe Sfânta Masă în fiecare Liturghie.

Cine voiește să vină după Mine, zice Mântuitorul, să se lepede de sine, să își ia crucea și să-Mi urmeze. Iată patru lucruri esențiale: a voi să mergi după Hristos e prima treaptă. Mântuirea nu-i obligatorie pentru nimeni! Vedeți câți oameni stau acasă nepăsători, aceștia sunt în afara Bisericii. Cei care păcătuiesc și nu au nicio grijă de sufletul lor, aceia nu voiesc să vină după Hristos, nu voiesc pur și simplu. Au diferite motive pământești să le pună înainte, dar ei ascund prin toate acestea lipsa voinței. Ei nu voiesc să vină după Hristos. Deci, întâi să voiești, apoi să te lepezi de sine, de părerea despre tine că ești cineva. Sfântul Pavel spune: sunt o cârpă lepădată! El, marele rabin, marele fariseu, marele învățat la picioarele lui Gamaliel, pe toate ale lui le socotea ca o cârpă lepădată și spunea în apostolul citit în această Duminică: m-am răstignit împreună cu Hristos și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Dumnezeu Care a murit pentru mine. Deci, Sfântul Pavel se răstignește împreună cu Hristos. Apoi Mântuitorul ne invită la lepădarea de sine, la luarea crucii și la urmarea Lui. Luarea crucii pe care Dumnezeu ne-a pus-o pe umeri și cu care trebuie să-L urmăm pe Hristos. A urma pe Hristos înseamnă a ne iubi sufletul nostru, a-l prețui și a-i dori mântuirea. Pentru că cel care-L urmează pe Hristos pe calea acestei vieți pământești acela va continua după moarte să meargă pe urmele Lui și dincolo. Atunci, după moarte, și sufletul nostru se va înălța la cer pe urmele trupului lui Iisus Hristos înălțat la cer, pentru că suntem suflare din El, suntem parte din trupul Lui și ca un magnet atrage trupul Lui din cer și sufletele noastre atunci când murim, pentru a ne așeza în trupul Lui cel preamărit, acolo unde este locul nostru al fiecăruia în acest preamărit Trup, fiecare cu chemarea, cu răspunderea și cu misiunea pe care ne-am îndeplinit-o pe pământul acesta.

Să ne rugăm lui Dumnezeu ca Duminica aceasta, care, după înălțarea Sfintei Cruci, ne invită să facem ceea ce am auzit că face Hristos în praznicul Înălțării Sfintei Cruci, adică aceea că Și-a luat crucea și S-a lăsat răstignit pe ea, și a murit pentru păcatele noastre, să ne fie un hotar de la care să urmăm Mântuitorului. Prin urmare, să ne luăm crucea și să murim pentru  păcatele noastre și asta o facem prin pocăință, prin actul acestui botez al lacrimilor pe care Dumnezeu ni l-a lăsat nouă oamenilor ca prilej de mântuire. Amin!